
Autor:

Sărbătorirea Zilei Armatei României, la data de 25 octombrie, a fost hotărâtă prin Decretul nr. 381 din 01 octombrie 1959 și este asociată cu eliberarea ultimei palme de pâmânt românesc de sub ocupație străină din nordulTransilvaniei, în urma bătăliei de la Carei din data de 25 opctombrie 1944.
Această dată este marcată în istoria națională ca moment de împlinire a unor aspirații firești ale poporului român, de întregire și eliberare a pământului românesc, fapt care a fost posibil datorită efortului și spiritul de sacrificiu al ostașilor români.
Deși Armata Română modernă s-a înființat în anul 1830, până la Decretul din 1959 nu a avut o zi dedicată sărbătoririi acestei instituții.
Așadar, ziua de 25 octombrie a devenit o sărbătoare de suflet a românilor, este ziua în care țara își sărbătorește Armata, pe cei care au fost în slujba ei și îi cinstește deopotrivă pe cei care s-au jertfit de-a lungul vremii pentru apărarea granițelor și integrității naționale.
La Mulți Ani tuturor militarilor români care își servesc patria în unitățile și marile unități de pe întreg teritoriul României!